Ai avut vreodata sentimentul ca nu esti inteles, mai ales de catre persoana care ar trebui sa te inteleaga cel mai mult: partenerul de cuplu?

Ai simtit ca nu esti iubit si apreciat si ca, oricat te-ai stradui ca lucrurile sa fie ok intre voi, relatia se incapataneaza sa nu mearga?

Daca da, afla ca nu esti singurul si ca fiecare cuplu se afla mai devreme sau mai tarziu in situatii conflictuale care ii scoate din zona lor de confort. Situatii in care nu se simt bine, nu se simt iubiti, exista foarte putina comunicare si simt ca celalalt e mult mai axat pe propriile nevoi decat pe evolutia relatiei.

Ceea ce conteaza insa, este cum tratezi aceste situatii.

Tiparele de comportament despre care urmeaza sa citesti mai jos sunt extrem de comune. Atat de comune incat multi oameni nu mai vad dincolo de ele, si nu le vad ca un prilej de a suda relatia.

Rolul unei relatii este acela de a ne ajuta sa evoluam.

De aceea, orice conflict este o oportunitate de a invata ceva despre noi si despre celalalt si de a intari cuplul.

Cu cat esti mai prins in emotii si in poveste cu atat nu poti vedea padurea de copaci.

Cu cat esti dispus sa vezi imaginea in ansamblu, scotandu-ti ego-ul din ecuatie, cu atat poti invata mai rapid si poti gasi solutii astfel incat toata lumea sa fie multumita.

  1. Supararea (sau victimizarea)

Uneori, supararea devine o forma de manipulare foarte fina si subtila, care din pacate da roade.

Faci ceea ce vreau eu ma port frumos cu tine,, nu faci ceea ce vreau eu ma supar si te privez de anumite lucruri pe care stiu ca ti le doresti de la mine

Si, o data cu supararea, se induce in cel care “ a gresit” un sentiment de vinovatie iar atunci cand te simti vinovat esti predispus sa faci ceva ca sa ii faci pe plac persoanei respective pentru a scapa de acest sentiment care nu iti da pace.

Solutia este comunicarea: fiecare partener trebuie sa invete sa ii comunice ceea ce simte celuilalt fara a se victimiza si fara a-l face pe celalalt sa se simta gresit.

Adevarul poate fi incomod si de multe ori am intalnit oameni care s-au suparat ca partenerul le-a spus adevarul, pentru ca acel adevar nu le convenea si nu se simteau confortabil cu el.

Si, de obicei, daca omul pe care sustii ca il iubesti spune sau face ceva care iti raneste egoul, primul impuls este sa te superi, pentru ca, crezi ca sa vei opri acel comportamrnt si Il vei determina sa faca ceea ce vrei tu, sa se comporte in asa fel incat sa nu te deranjeze.

Insa, unul dintre cele mai importante roluri ale unei relatii este sa acela de a te scoate din zona de confort pentru ca doar daca te afli in afara zonei tale de confort poti evolua.

O relatie nu va fi doar lapte si miere si e foarte bine asa, pentru ca altfel te-ai plafona.

Un conflict in cuplu este o oportunitate de evolutie atat timp cat fiecare partener isi asuma 100% responsabilitate pentru situatie. Si daca fiecare isi asuma 100% responsabilitate, se va cerceta mai intai pe sine inainte sa arunce vina pe celalalt.

  1. Santajul emotional

Daca ma iubesti, faci X sau Y lucru pentru mine. Daca nu faci, inseamna ca nu ma iubesti si ca nu iti pasa de mine.

O persoana care te face sa iti demonstrezi iubirea pentru a obtine ceea ce vrea, te manipuleaza.

Si, acest tipar va continua, atat timp cat il vei lasa sa continue.

La acest capitol, sunt doua posibilitati, care de obicei se intercaleaza:

  • faci lucruri doar de dragul celuilalt, pentru a-ti demonstra iubirea
  • faci lucruri pentru a obtine si tu ceva la schimb. Ceva de genul: Vezi, eu am facut asta pentru tine, acum fa si tu ceva pentru mine. Adica, schimb pe schimb.

Dar, atunci cand iubesti pe cineva ii acorzi dreptul legitim de a face ce simte, nu astepti un anumit tip de comportament din partea lui. Si reciproca este valabila.

O alta fateta a santajului emotional sunt amenintarile cu abandonul.

Amenintarile cu abandonul sunt ceve de genul: Ori faci cum vreau eu, ori plec.

Daca simti ca e momentul sa pleci, si ca locul tau nu este in acea relatie, pleaca, insa nu arunca cu amenintari.

In cazul acestor doua tipare de comportament, manipularea are loc prin frica, si teama de abandon este una dintre cele mai intalnite temeri intr-un cuplu.

Si, acest gen de manipulare este foarte des intalnita intr-o relatie in care dependenta emotionala a ajuns la un nivel toxic. De fapt, si despartirile si impacarile in acest gen de cuplu sunt foarte dese.

Daca te afli intr-o astfel de relatie, am scris o carte care te va ajuta sa iti recapeti libertatea emotionala si sa vindeci o relatie de depdeneta emotionala ajunsa la un nivel toxic: Dragostea Dependenta. ( apasa AICI pentru a vedea mai multe detalii despre carte).

Faptul ca ai devenit constient de aceste tipare de comportament este un pas inainte spre restabilirea armoinei in relatia de cuplu.

Uneori, in mijlocul unui conflict, poti simti ca totul este pierdut sau ca nu veti mai fi niciodata ca inainte, ca relatia nu se mai poate repara.

Insa, totul in viata are cel putin o solutie, si o simpla schimbare a perspectivei iti poate aduce acele solutiile pe care le cauti.

Iar, lucru care ne uneste este ca la baza, cu totii vrem relatii pline de sens, alaturi de parteneri cu care sa ne simtim iubiti si apreciati, relatii in care sa ne simtim in siguranta.

Si, pentru a fi fericit in cuplu, nu e nevoie sa fii asa cum societatea te-a facut sa crezi ca trebuie sa fii: perfect in toate domeniile vietii tale. Fii doar tu insuti, si fii sincer cu tine si cu ceilalti. Nu ai nevoie de nimic din exterior, ai nevoie doar de constienta si de o dorinta sincera de a evolua si de a te cunoaste mai bine pe tine.

Atat timp cat iti va fi teama sa pierzi ceva sau vei vrea sa obtii ceva la randul tau, adica cat timp va exista aceasta mentalitate de schimb pe schimb, aceste tipare de comportament vor avea un mediu propice pentru a se dezvolta.

Insa, rezolvarea este chiar mai aproape decat crezi, Este in interiorul tau. Pentru ca, pentru a avea o relatie implinita cu alti oameni, trebuie mai intai sa ai o relatie implinita cu tine.

Asta inseamna:

  • sa dai jos mastile egoului,
  • sa fii dispus sa renunti la false beneficii si sa fii sincer cu tine ca sa iti vezi temerile
  • sa iti accepti vulnerabilitatile
  • sa iti infrunti temerile
  • sa te iubesti si sa te respecti pe tine insuti

Pe curand,

Alexandra David

P.S. Imi doresc ca articolele mele sa te ajute si pentru asta am nevoie sa imi spui care sunt nevoile tale. Am rugamintea sa apesi AICI pentru a raspunde la cateva intrebari scurte si la obiect.

Doua tipare de comportament comune, care distrug o relatie de cuplu incet, dar sigur

2 gânduri despre „Doua tipare de comportament comune, care distrug o relatie de cuplu incet, dar sigur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *